În urmă cu ceva timp, un beneficiar care urma deja ședințe de terapie manuală la un alt terapeut a ajuns și în cabinetul meu. L-am întrebat, firesc, ce l-a făcut să vină la mine.
Răspunsul a venit fără ezitare:
– Pentru că dumneavoastră aveți un grad mai mare în Yumeiho.
Recunosc, răspunsul nu m-a măgulit. Din contră, m-a pus pe gânduri.
L-am întrebat dacă era nemulțumit de terapeutul la care mergea până atunci. Mi-a spus că nu. Din ceea ce îmi povestea, era mulțumit de ședințe și avea încredere în omul respectiv. Schimbarea nu avea legătură cu rezultatele, ci cu ideea că un grad profesional mai mare înseamnă, în mod automat, un terapeut mai bun.
Nu am încercat să îi spun că greșește și nici să mă compar cu colegul meu. Nici nu aveam cum. Nu îi cunoșteam activitatea și nici rezultatele. Știam însă un lucru pe care experiența mi l-a confirmat de multe ori: un grad profesional spune ceva despre pregătirea unui terapeut, dar nu spune totul despre competența, caracterul și implicarea lui.
Întâmplarea aceea mi-a rămas în minte. Și mi-am dat seama că, probabil, aproape fiecare dintre noi și-a pus la un moment dat aceeași întrebare: există, cu adevărat, cel mai bun terapeut?
Este o întrebare firească. Când este vorba despre sănătate, fiecare dintre noi își dorește să ajungă la omul cel mai bine pregătit. Dacă ar exista însă o formulă simplă prin care să îl identificăm, alegerea ar fi ușoară. Ne-am uita la diplome, la experiență, la recomandări sau la notorietate și am avea răspunsul. Numai că realitatea este mai nuanțată.
De-a lungul anilor am cunoscut terapeuți cu foarte multă experiență care continuau să învețe cu aceeași modestie ca la începutul carierei. Am întâlnit însă și oameni care, după câțiva ani de practică, aveau impresia că nu mai au nimic de descoperit. Diferența nu era dată de numărul anilor, ci de felul în care îi foloseau.
Se spune, uneori, că unii oameni au douăzeci de ani de experiență, iar alții au un singur an repetat de douăzeci de ori. Este o formulare simplă, dar surprinde foarte bine diferența dintre rutină și dezvoltare.
În același timp, nici experiența nu rezolvă totul. Corpul uman nu funcționează după rețete. Două persoane cu același diagnostic pot avea cauze diferite, reacții diferite și evoluții diferite. Uneori răspund spectaculos la aceeași terapie, alteori nu. Sunt implicați mulți factori: starea generală de sănătate, afecțiunile asociate, stilul de viață, nivelul de stres, dar și disponibilitatea persoanei de a participa activ la propria recuperare.
Mai există însă un aspect pe care nu îl putem măsura în diplome și nici în ani de activitate: relația dintre terapeut și beneficiar. Încrederea, comunicarea și modul în care cei doi reușesc să colaboreze influențează rezultatul mai mult decât ne imaginăm. Tocmai de aceea, un terapeut poate avea rezultate excelente cu o persoană și mai puțin bune cu alta, fără ca acest lucru să îi definească valoarea profesională.
În cei peste optsprezece ani de când practic Yumeiho, am învățat că profesia aceasta îți oferă foarte puține certitudini absolute. De fiecare dată când am avut impresia că am găsit o regulă valabilă pentru toată lumea, a apărut un beneficiar care mi-a demonstrat că organismul uman este mai complex decât orice teorie.
Anatomia, biomecanica și tehnicile terapeutice se pot învăța. Se pot studia și se pot perfecționa ani la rând. Există însă ceva ce nu apare pe nicio diplomă: interesul sincer pentru omul din fața ta. Acesta nu poate fi predat într-o sală de curs și nici evaluat printr-un examen.
Oamenii simt, de cele mai multe ori, dacă pentru tine sunt doar încă o programare sau dacă încerci cu adevărat să îi înțelegi și să îi ajuți. Unii numesc această atitudine vocație. Alții îi spun har, empatie sau pur și simplu respect față de profesie. Denumirea contează mai puțin. Important este că ea îl determină pe terapeut să rămână curios, să își pună întrebări și să continue să învețe.
În ultimii ani a devenit tot mai ușor să confundăm vizibilitatea cu valoarea profesională. Trăim într-o perioadă în care imaginea este peste tot. Există terapeuți foarte buni care aproape că nu sunt prezenți în mediul online și există terapeuți care comunică excelent și oferă servicii de calitate. Există însă și situații în care promovarea ajunge să ocupe mai mult timp decât activitatea cu beneficiarii. Marketingul poate aduce un beneficiar în cabinet, dar ceea ce găsește acolo îl poate determina să revină.
La fel se întâmplă și cu recomandările. Ele sunt importante și merită luate în considerare, însă nu reprezintă niciodată o garanție. Același terapeut poate fi extraordinar pentru o persoană și mai puțin potrivit pentru alta. Nu pentru că unul dintre ei are dreptate și celălalt greșește, ci pentru că fiecare om este diferit.
Poate că aici se află, de fapt, răspunsul. Întrebarea nu este cine este cel mai bun terapeut.
Întrebarea este cine este terapeutul potrivit pentru fiecare om, în acel moment.
Cred că aceasta este o întrebare mult mai cinstită și mult mai apropiată de realitate. Iar dacă suntem terapeuți, poate că la sfârșitul fiecărei zile merită să ne întrebăm altceva:
„Am făcut astăzi tot ce am putut pentru omul din fața mea?”
Dacă răspunsul este „da”, atunci probabil suntem pe drumul cel bun.
Pentru că, în cele din urmă, valoarea unui terapeut nu este dată de cât de des este numit „cel mai bun”, ci de oamenii pe care i-a ajutat cu profesionalism, respect și bună-credință.
