Am asistat recent la o discutie despre modul in care ar trebui gestionata o situatie de genul acesta: un practicant pleaca de la un profesor si continua pregatirea cu altul.
Discutia a devenit rapid tensionata, pentru ca au aparut multe intrebari:
Este etic?
Trebuie anuntat profesorul anterior?
Are elevul libertatea sa plece fara explicatii?
Este corect ca noul profesor sa il accepte fara o discutie intre colegi?
Dar daca practicantul cere explicit sa nu fie contactat fostul profesor?
Si cred ca sunt intrebari reale, importante si deloc simple.
Din experienta acumulata in artele martiale si in terapeutica, am observat ca astfel de situatii spun foarte multe nu doar despre elevi, ci mai ales despre maturitatea profesorilor implicati.
Pentru ca, dincolo de tehnica, grade sau organizare, exista o problema mult mai profunda: etica relatiilor dintre oameni.
Practicantul nu este proprietatea nimanui
Cred ca acesta este primul lucru care trebuie spus foarte clar.
Un practicant are dreptul:
Nimeni nu poate fi obligat moral sa ramana intr-un loc unde simte ca nu mai poate evolua sau unde relatia nu mai functioneaza.
Uneori motivele sunt simple:
Alteori motivele sunt mai profunde:
Toate acestea exista si trebuie privite realist.
Dar faptul ca omul are dreptul sa plece nu inseamna ca modul in care este gestionata plecarea nu mai conteaza.
Diferenta dintre „a primi” si „a lua” un practicant
Personal, cred ca exista o diferenta foarte mare intre: a primi un om care cauta sincer o alta directie si a „lua” practicanti de la alt profesor.
Din pacate, uneori apar:
Iar in acel moment nu mai vorbim despre educatie.
Vorbim despre competitie si orgolii.
Comunitatile mici se distrug foarte usor exact din astfel de lucruri.
Diferenta dintre occident si Japonia
In occident, lucrurile sunt privite mult mai individualist: „Este alegerea omului.”
Si, pana la un punct, este adevarat.
Relatia este vazuta mai degraba ca una contractuala: inveti, continui sau pleci.
In Japonia traditionala, insa, relatia profesor-elev are o dimensiune mult mai profunda:
Tocmai de aceea, in multe contexte traditionale japoneze, un profesor evita sa accepte direct elevul altui profesor fara o minima discutie sau clarificare intre parti.
Nu pentru ca elevul „apartine” cuiva, ci pentru ca exista respect pentru relatia construita anterior.
Si sincer, cred ca aceasta nuanta este foarte valoroasa.
Dar viata reala nu este mereu ideala
Iar uneori exact aici incepe adevarata dificultate etica.
Pentru ca exista si situatii in care practicantul spune direct:
„Va rog sa nu afle fostul profesor.”
sau:
„Mi-e teama ca voi fi blamat public.”
Si cred ca aceste lucruri nu trebuie ignorate sau gestionate superficial.
Din pacate, exista cazuri in care oamenii:
Iar atunci problema nu mai este doar una de etica intre profesori.
Devine si o problema de protectie emotionala a practicantului.
Ce faci ca profesor?
Sincer, cred ca aici apare adevarata proba de maturitate.
Pentru ca este foarte usor:
Dar toate acestea hranesc conflictul.
Pentru ca, uneori, fara sa realizeze, profesorul nou poate ajunge sa isi construiasca relatia cu elevul mai mult pe opozitie fata de celalalt profesor decat pe dezvoltarea reala a practicantului.
Personal, cred ca un profesor matur trebuie:
Si, in acelasi timp, sa inteleaga ca uneori omul chiar se teme de consecinte.
Nu cred ca este etic sa fortezi practicantul: „Ori il anuntam, ori nu te primesc.”
Pentru ca exista situatii reale in care asta poate face mai mult rau decat bine.
Dar nici extrema cealalta nu este sanatoasa: entuziasmul de a „castiga” omul fara nicio rezerva.
Ce cred personal
Din punctul meu de vedere, ideal ar fi ca astfel de lucruri sa poata fi discutate matur intre profesori.
Nu pentru aprobare.
Nu pentru control.
Nu pentru permisiune.
Ci pentru a pastra demnitatea relatiilor dintre oameni.
Dar mai cred si ca exista situatii in care discretia devine necesara pentru protectia practicantului.
Iar atunci profesorul care il primeste are o responsabilitate foarte mare: sa nu transforme ruptura intr-un conflict nou.
Pentru ca, in final, problema nu este cine „pierde” sau cine „castiga” un practicant.
Adevarata problema este daca reusim sau nu sa pastram etica, respectul si echilibrul uman intr-un domeniu care, teoretic, ar trebui sa vorbeasca tocmai despre armonie.
Pentru ca, in final, felul in care gestionam astfel de momente spune poate mai multe despre caracterul nostru decat despre nivelul nostru tehnic.
