EXTENSIA ARTICULATIEI UMARULUI

MASAREA MUSCHIULUI ADDUCTOR AL POLICELUI
martie 31, 2017
EXTENSIA ARTICULATIILOR INTERVERTEBRALE CERVICALE
aprilie 5, 2017

 

Pacientului i se va intinde membrul superior stâng pe lângă cap, cât mai drept posibil; practicantul aşezat pe genunchi perpendicular pe poziţia pacientului, va fixa articulaţia mâinii stângi a pacientului cu mâna sa dreaptă. Cu podul palmei va masa în circa 5 puncte, de 2 ori, începând cu marginea externă a omoplatului până pe faţa internă a antebraţului. Poziţia palmei practicantului va fi de aşa manieră încât degetele vor fi orientate spre spatele pacientului. Se va utiliza o apăsare moderată fără a crea un disconfort semnificativ pacientului.
Descrierea de mai sus prezintă modul în care se efectuează procedeul pe partea stângă a pacientului. În mod similar se respectă aceleaşi etape şi pe partea dreaptă. În varianta standard, se va efectua procedeul mai întâi pe partea stângă, apoi pe partea dreaptă.