Yumeiho este Iubirea din Tine

Românul care a pus pe picioare mii de oameni printr-o terapie japoneza care nu vindeca nimic
septembrie 19, 2020

“Oamenii au obiceiul să declare ”asta este sau asta nu este”, dar pentru cel care percepe conform adevărului și înțelepciunii cum se produc lucrurile, în aceasta lume nu există nu este. Iar pentru cel care percepe întru adevar și înțelepciune cum pier lucrurile în această lume, pentru acela nu există asta nu este “– Buddha, Samyutta Nikaya

Atingerea. Un act de apropiere cu nenumarate ipostaze interpretabile. Dacă ar fi sa ne imaginăm geneza, acea denominație ce desemnează momentul (atemporal și lipsit de spațiu) creației universului, ar însemna să acceptăm că primul act al lui Dumnezeu este atingerea. Nu doar că acceptam acest fapt, dar chiar îl practicăm în mod intuitiv, natural și după asemănarea cu ceea ce am putea numi, fără urmă de îndoială, oglinda conștienței fiecăruia, cea care ne însoțesște mereu.

Rămâne, desigur, întrebarea pentru fiecare ființă umană: Cine sunt eu?

Această interogație a spulberat multe mituri și le-a încurajat pe altele în moduri justificate și/sau nejustificate.

Cine suntem noi, fiecare în parte și în intreg, de fapt? Un posibil răspuns, plauzibil și solid argumentat este următorul: conexiunea dintre parte și intreg. Întreg și componentele întregi ale Lui. Și revenim la atingere…

Probabil (posibil) că prima clipă a creației să fi fost o atingere…una apăsată apoi trasă în nemărginire. Un soi de îmbrățișare care nu se sfiește să se faca atotcuprindere. Știti, voi, acea îmbrățisare ce pare mai timidă la început, iar apoi devine din ce in ce mai firesc de intensă? Apoi tot universul a devenit mâinile noastre, picioarele noastre, genunchii noștri, coatele noastre, frunțile noastre, integritatea noastră, rugăciunile noastre. A devenit Iubirea. Nu știu cum se face (sau se creează), dar de fiecare dată ne întoarcem la ruga catre sine. Probabil este o simptomatologie divină.

Care este diferența între a te ruga la cer, cerând ceva, și a te ruga la omul din tine? E irezistibil de simplu. Omul face diferența. Omul face Binele, opusul Lui și o sinteză a celor doua ipostaze.  Asta se poate descoperi prin trudă, ascultare, atenție, repetare în neștire, perseverență și multă compasiune, de exemplu,  prin terapia Yumeiho. E, pur și simplu, o recreare de Sine.

Terapia Yumeiho nu este nici cea mai tare, nici cea mai mare, dar este ipostaza în care dăruirea unui om către alt om se manifestă remarcabil.  Terapia Yumeiho te învață multe: să îți transformi raportarea față de tine însuți/însăți la celălalt/cealalta/ceilalți/celelalte. Să îți pui în valoare toate resursele personale și să îți depășești limitele. Iar limitele reprezintă acea barieră care blochează (temporar) reamintirea Sinelui. Filosoful Heraclit din Efes a patentat afirmația „Panta Rhei” (Totul curge). Cu alte cuvinte  „Nici un om nu poate să intre în apa aceluiași râu de două ori, deoarece nici râul și nici omul nu mai sunt la fel”. Tot Heraclit a spus asta. În esență (și în Sine), Heraclit s-a referit la trecerea timpului. Acest parametru existențial care ne condamnă la Sine. Cât de natural este sa fim buni, de treabă, cumva conectați cu toți semenii nostri, cu întreaga natură, cu faptul ca am fost născuți și este imperativ să ne asumăm acel moment: Nașterea.

Și totuși, eu cred în Yumeiho și în Om, în ceea ce reprezintă imuabilitatea conștienței. Cu alte cuvinte, detaliile se mai schimbă, dar omul poate alege să rămână, la fel ca Yumeiho, același. Yumeiho e fascinant pentru ca se „schimbă” pentru fiecare om și „transformă” omul. Yumeiho e o terapie care te așază cu propria ta oglindire fără a avea nevoie să te privești pe tine. Această șansă a Lui Eu este o faptă exercitată cu ochii închiși. Un fel de orbire nevinovată.

Rugăciunea poate ajuta, dar mâinile ajută și mai mult. Și picioarele ajută. Și voinȘa ajută. Tot ceea ce ești tu ajută.

Experiența Yumeiho este una netagaduită. Înveți, te revolți, privești, externezi câteva sunete plângăcioase către univers (a se citi „spre cer”), te doare, obosești, pui mâna, înțelegi (ca o sinusoidă a mai multului și a prea puținului), te epuizezi, citești, recitești, empatizezi ca un foc continuu de dăruire. Doar că darul este al tău. Yumeiho este munca pe care ți-o dăruiești cu toată ființa ta, acel gen proxim și diferență specifică ce se referă la tine, la energie (da, la energie și în formă de bani), la existența ta, la tot ce înseamnă „așezarea în normalitatea vieții” și în curgerea ei. Și se referă, în orice instanță existențială, la Sănătate. Chestia asta, Sănătatea, este un factor de echilibru integral care ne lipșeste tuturor. Și, de multe ori, o regăsim în atitudine, în felul în care ne înfățișăm în faîa vieții. Învățând să lucrezi și să muncești terapia Yumeiho, înțelegi ce importantă este sinceritatea cu tine însuți/însăți și deschiderea față de (aproape) toți oamenii pe care îi întâlnești.

Cu 100 de procedee efectuate dupa 1000 de repetări, poți începe a 1001 a oară actul ființării, al muncii reajustarii de Sine, al iubirii de om, al firescului fapt de a continua bucuria darului de a fi fost născut. Iar marea Bucurie este aceea a Prezenței

Terapia Yumeiho este o continuă învățare. De Tine, de Sine, de semenii tăi. Înveți lucruri inexplicabile fără să înțelegi, continui știind ca vei ajunge, într-un final nedefinit, la tine. Îți înveți mâinile, îți inveți picioarele, îți înveți inima și, în general, te înveți să fii ceea ce ești dintotdeauna: Om. Și, nu în ultimul rând, îți descoperi fața când te întorci cu spatele la terapeut. (cei care fac evaluare posturală, știu de ce).

 

Lucian Dănilă – terapeut Yumeiho, gradul 3